Blogurile mele

Ascultă Radio Poema

luni, 28 mai 2018

Adina V. - Phitia



Phitia a fost o traducătoare a lui Apollo.
Înainte de a intra în sala de ședințe își punea uniforma de serviciu, apoi se amețea bine cu aburii halucinogeni care îi dădeau posibilitatea de a înțelege șoaptele șefului. Când acesta era bine dispus, era și ea în transă. Fiind astfel, nu e de mirare că traducerea ei era cam incoerentă, asemeni traducerilor google actuale. Dar, la acea vreme imaginația fiind debordantă, fiecare putea să deslușească mesajul din bolboroselile ei. Adică, îl inventa/adapta problemelor personale, așa cum se întâmplă și azi, când ghicitoarele în glob, bobi, cafea și alte elemente cotidiene, transmit lucruri aberante, dar perfect generale, adaptabile oricărei persoane.
Oracolul din Delphi s-a mutat în castelele cu turnulețe unde se colectează obolul celor care încă mai cred în...mitologie.

Adina V.

28.05.2018

marți, 22 mai 2018

Adina V. - "Mâța blândă zgârie rău"

                         

   "Acum cinci ani, când încă eram în stare embrionară, cunoscusem deja succesul. Creativitatea mea înăscută ulterioară dezvolta circumvoluțiuni prin materia cenușie stârnind praful in acea masa gelatinoasă în care eram unica ființă. Mă adoram și mă ofeream adorării mele cu aceeași îndărătnicie a unui catâr îndemnat să înainteze. 
   Pluteau în jurul meu atâtea gânduri încât nu știam pe care să-l aleg mai degrabă, așa că am pus repede mâna pe toate și le-am înghesuit în burta aflată în stadiul de dezvoltare incipientă. De atunci vorbesc din burtă. 
Nu mă deranja prea mult atrofia cerebrală a celulelor nervoase, sistemul meu de valori urma să schimbe, oricum, lumea. Eram dotată cu o oarecare atracție, lucru demonstrat prin faptul că mă plăceam extrem.  
   Când am fost expulzată din mediul meu propice, am cunoscut și alte elemente asemeni mie, fapt care m-a bucurat și întristat totodată, deoarece unicitatea mea era în pericol. Am luptat cu dinții și cu ghearele, cu vorba și cu limba, cu privirea piezisă, ca să mă cațăr în vârf, acolo unde nebunia creatoare nu putea fi înfrântă de nicio logică demonstrativă bazată pe concepte ridicole pentru mine. Mi-am asumat unele din ele ca fiind ale mele și am purces la crearea unui imperiu. De pe culmea culmii unde mă îmbătam cu aerul rece care avea efect advers asupra mea în raport cu restul creaturilor, mai aruncam din când în când o privire scârbită spre poale unde trecători grăbiți se opreau brusc pentru a-mi admira măreția. Și astfel, îmi continuam dezvoltarea întru definirea personalității mele care urma să bată toate recordurile de audiență chiar dacă pe frunte tronau nestingherite cucuiele obținute în urma deschiderii ușilor prin metoda berbecului.    
   Când am coborât iar printre făpturile nevolnice, acestea  m-au aclamat îndelung. Am cules un fir de păpădie și am suflat spre ele. Culmea (nu aceeași de mai sus), unele nici nu au clipit, așa erau de vrăjite.
   De atunci, conduc lumea după bunul meu plac."

   Așa vorbea mâța tolănită pe un tăpșan în fața auditoriului căzut în coadă de admirație, în timp ce-și vopsea ghearele cu lac falsificat.

   Pericolul cel mai mare îl reprezintă faptul că are la dispoziție nouă vieți, timp suficient pentru a prosti multimea.

Adina V.

22.05.2018

vineri, 18 mai 2018

Adina V.- Medievală



Trece pe strada murdară, strecurându-se printre picăturile de ploaie. Vitrinele luminate etalează manechine cu priviri reci, îmbrăcate pretențios, încremenite în poziții ostentative, de parcă te aștepți să facă următorul pas. 
Pe strada murdară, hârtii, frunze uscate, crenguțe, se mișcă într-un dans alert purtate de vânt. Piatra cubică șlefuită de atâția pași e alunecoasă. Vechiul burg păstrează ceva din atmosfera medievală. 

Cândva, rochii lungi de tafta se prelingeau peste piatra de râu, zgomotul copitelor de cai se auzea de departe, piatra încălzită de soare strălucea sub piciorușele copiilor ținuți de mână de guvernante.
Pe o alee lăturalnică un paj fura un sărut unei slujnice grăbite și îmbujorate. Trăsuri impunătoare duceau domni cu blazon la întâlniri importante. 
Forfota micului burg atingea apogeul la miezul zilei. Cavalerii cu cizme lustruite se opreau în dreptul ceaunelor de la marginea drumului în care se pregătea vânatul. Polonice uriașe atârnau la brâul bucătarilor. În depărtare, valea mustea de verdele copacilor. 
În vechiul turn, ceasul anunța amiaza. Limbile se mișcau imperceptibil, mușcând lent din timp. La intrarea în burg, țiganii lingurari și căldărari se opreau din făuritul obiectelor și, așezați sub un copac, erau serviți de femeile lor oacheșe cu părul prins sub basmalele colorate.
Peste puțin timp, străzile se umpleau de copii ieșiți de la scoală. Până în centrul cetății aveau de parcurs trei sute de scări acoperite. Lemnul vechi îi proteja de soare sau ploaie. Ce vacarm iscau glasurile lor subțirele în graba spre casă!
Seara aveau loc întreceri între cavaleri, se trăgea cu arcul la țintă, rochiile, ah, rochiile de tafta ale doamnelor foșneau când se atingeau de caldaram sau de pereții albi ai caselor. Mai vedeai câte o domnișoară grăbindu-se cu ochi zâmbitori spre o întâlnire secretă, poate sus, în parcul de lângă școala cetății. Ferestrele caselor erau luminate blând de lumânările aprinse din candelabre. Umbre fugare se zăreau prin perdelele fine.
Apoi, noaptea se lăsa peste Sighișoara...

În vitrinele luminate, manechinele privesc cu ochi reci cum ea trece pe strada murdară, prin ploaie.

Adina V.

18.05.2018  

luni, 14 mai 2018

Iubirea dintre Isadora Duncan și Seghei Esenin



Isadora Duncan și Serghei Esenin s-au cunoscut in 1922 la Paris. Isadora Duncan era o dansatoare americancă, aflată în turneu în Franța, iar Esenin venise din Rusia într-o epocă in care se mai putea ieși de acolo. Erau foarte diferiți. Ea era născută la San Francisco în 1877. Era celebră, avea mari succese cu spectacolele pe care le prezenta prin Europa. Se afla veșnic pe prima pagina a ziarelor, prin excentricitățile ei. Era cert un mare star. Esenin, și el un poet de succes la el acasă. Necunoscut însă în Europa. Isadora Duncan era mai în vîrstă cu 17 ani decît tînărul Esenin (n.1895 )

Relația lor amoroasă va debuta furtunos, chiar în seara cînd s-au întilnit în atelierul unui pictor și a continuat la fel. A fost o poveste plină de pasiune, tulbure, desfășurată între beții, scene frenetice de amor, spectacole, turnee, jurăminte, droguri, disperare. În prima fază Esenin a urmat-o pe Duncan in turneele ei din Europa si Statele Unite. Apoi Isadora Duncan, s-a mutat in Rusia, la Moscova unde a deschis un studio de balet. El nu putea trăi în afara Rusiei. Aici devin repede personajele centrale ale boemei artistice moscovite. Rusia se afla în anii agoniei lui Lenin și nu punea mari opreliști artiștilor, culturii, deși începea deja să se simtă ceea ce va fi înghețul stalinist. Încă se putea respira. Mai erau artiști occidentali care se gîndeau chiar să se stabilească în Rusia, sau priveau cu admirație spre curentele artistice născute acolo începînd cu secolul XX.

Esenin, avea origini țărănești. A fost crescut de bunici, după ce a fost abandonat de părinți din cauza sărăciei. Poet precoce, s-a mutat la Moscova, unde devine cunoscut prin geniul său. A început studii universitare repede abandonate. A debutat în 1915, au urmat alte volume, mereu bine primite de cititori si critică. Era foarte popular mai ales datorita stilului său accesibil care amintește de folclorul rus. A fost în război, apoi s-a alăturat bolșevicilor, despre ale căror isprăvi a scris laudativ. Apoi dezamăgit, a luat distanțe. A fost căsătorit de 5 ori. Avea apariția unui tînăr rebel, angelic, mereu îndrăgostit și furios pe lumea din jur.

În toamna anului 1921, a cunoscut-o pe Isadora Duncan și în mai 1922, s-au căsătorit. Esenin face figură de prinț consort pe lingă această dansatoare supercelebră, subiect veșnic de presă din cauza vieții ei scandaloase. Scenele dintre ei, multe dintre ele petrecute în public, erau redate de ziarele de mare tiraj. Apar mereu știri – că s-au despărtit, că ea a fugit, că el a incediat camera hotelului în care locuiau etc. Căsătoria lor nu a durat. După un an s-au despărțit. Esenin s-a întors la Moscova. Divorțat de Isadora Duncan s-a recăsătorit. Căderea sa în alcoolism a continuat.

În decembrie 1925 Esenin s-a sinucis in condiții dramatice. Și-a tăiat venele de la mînă și cu sîngele a scris pe pereții camerei de hotel din Sankt Petersburg unde ședea, un ultim poem. Apoi s-a spînzurat de țevile caloriferului. Voia să fie sigur că nu supraviețuiește. Alcoolismul să fi fost cauza? Însingurarea? Dezamăgirea pe care i-o produsese Rusia? Ipotezele și explicațiile nu au încetat de atunci pină azi.

Isadora Ducnan nu a supraviețuit nici ea multă vreme. În 19127 la Nisa, a murit ștrangulată cu eșarfa pe care o avea la git – agățată sub o roată – atunci cind a pornit automobilul. Moartea ei stupidă și dramatică, a fost aidoma vieții imprevizibile pe care o dusese.

joi, 10 mai 2018

Adina V. - Gânduri în ploaie



-Adina, te mai joci mult? Îți pierzi timpul și ai să înțelegi mai târziu cât de valoros este.
- Mai lasă-mă puțin să fiu copil. Uite, norul acela mi-a făcut cu ochiul. Prin cer se aud caii Sfântului Ilie cum tropotesc. Ies scântei din copitele lor, le vâd cum se preling pe cer ca lacrimile unui vers. Poezia...ah, poezia...ea e de vină că sunt încă un copil. Nu vreau să cresc. Îmi place să pot vorbi cu ploaia, să-i spun dorințele mele, să-i culeg șoaptele în palmele ude. Îmi mângâie părul și de-aia e ud. Vezi, tu stai deoparte si nu înțelegi ploaia. Nici tunetele, aceste glasuri prevestitoare.
- Ce prevestesc?
- Încă nu știu, dar de fiecare dată după ce a tunat a ieșit soarele. Mereu iese, câteodată brusc, dă la o parte perdeaua de stropi și zâmbește. Deci, prevestesc ceva bun, luminos. Noi suntem de vină că nu înțelegem.Tu cine ești?
- Hmm, acum nu mai știu...cred că vreau să fiu ca tine.
- Copil? Uite, ia un fir de iarbă, am și eu unul. Ce vezi?
-Un fir de iarbă ud.
-Nuuu...este o săgeată a speranței, pentru că este verde. Verdele înseamnă speranță. Ploaia l-a curățat. Si el acum este de un verde crud, adică este o speranță-copil, încă nu s-a maturizat. Spune-i o dorință, o să ți-o îndeplinească, dar doar dacă și dorința va fi crudă, adică așa, ca un copil, inocentă. Apoi aruncă săgeata spre cer și așteaptă. Gata?
-Da.
-Ce ți-ai dorit?
-Să fiu ca tine, copil.
-Îmi spui cine ești? Se va îndeplini dorința ta și nu va mai conta, orcine ai fi acum.
-...Timpul...

Adina V.
10.05.2018

miercuri, 9 mai 2018

Adina V. - Apatie conjugală



A ajuns acasă obosit, transpirat, (fusese o zi toridă). Intrat în hol, și-a aruncat pantofii din pcioare, ciorapii lângă cei de ieri care așteptau încă să fie culeși de pe jos.

A intrat in bucătărie și a privit nostalgic masa goală pe care niște firimituri aminteau totuși care îi era destinația.

A ridicat curios capacul oalei de pe aragaz și s-a strâmbat. Mâncarea de ieri parcă îi râdea în față.

Din sufragerie se auzea vocea ei. Vorbea la telefon cu vecina. "Ce or mai vorbi când toată ziua sunt împreună? Merg împreună la piață, la cumpărături, în parc"...S-a dus în sufragerie și s-a așezat pe canapea, în fața televizorului, schimbând pe canalul de sport.

După ce ea a terminat de vorbit, a început să-i spună de rata la casă, de prețul roșiilor de solar, de bluza nouă pe care o cumpărase, cum a țipat vecinul de deasupra la fi-su că a luat 4 la română...Pereții sunt subțiri, blocuri comuuniste, nu ai intimitate, știu toți când ai o criză de personalitate sau când expulzezi pisica din casă cu un șut autoritar. Și nu numai.

Plictisit, s-a uitat la ea și i-a spus:

- Nu-ți dai seama că nu te ascult?

Întrerupându-și tirada, ea s-a uitat la el curioasă:

- Nu ți-ai dat seama că de mult timp nu te mai aștept?


Adina V.

9.05.2018