Radio Poema

miercuri, 18 octombrie 2017

Eșec poetic


Un turn.
Paznic,un vultur. Un vultur cu ochii rosii urmărește cinic nașterea și moartea luminii pe aripile lui. Cântecul sferelor cerești îl aude, dar pentru el este țipăt, este mugetul furtunii. Pentru el, fiecare respirație a universului este luptă, încrâncenare, pulsație febrilă în vertebre.Cu mișcări anchilozate își curăță aripile de nimic.
În poarta veche a turnului, o umbră bate. Fiecare bătaie este un geamăt stins."Deschideți, sunt eu!" Dar acest eu este un nimeni.Nu are oase să-i susțină visurile, nu are carne să fie rănită, nici sănge care să-i dovedească rănile. Pentru că este un nimeni. Iar trupul lui este nimic.
Dar aude freamătul nopții, vede surâsul lunii mângâiate de luceafăr, simte soarele ascuns în petalele florilor, cântă cu răsăritul și arde cu apusul...Deși, e un nimeni.
Bate. Cere o secundă de a fi.Ca o răsplată pentru tot ce simte.Cu un scrășnet pătrunzător, se deschide vechea poartă. Pășește încrezător pe dalele reci. Dar vai!...Într-un colț, un porumbel înțepenit în gheara morții s-a contopit cu veșnicia.Iar din clepsidra spartă, timpul se scurge în lacrimi.
Sus, în turn, un vultur a uitat să zboare.

Adina V.

18.10.2017

duminică, 24 septembrie 2017

Eseu motivaţional



Mă numesc Ics Icsulescu, am vârsta pe care o vreau eu, am studiat la o şcoală, dar nu mai ştiu care deoarece a trecut mult timp de atunci, totuşi, cred că era în oraşul în care m-am născut aşa de deştept. 

Despre oferta educaţională a dumneavoastră am aflat de o lună şi iată că m-am grăbit să vă scriu. Am ales specializarea în management-ul minţii pentru că am o minte managerială, o să apreciaţi şi singuri.
M-ar tenta şi markentingul de imagine, altă specializare la care aş dori să mă înscriu, deşi nu o aveţi încă pe listă, dar v-o propun eu. 

Am aflat că nu aveţi condiţii bune de studiu, însă oferiţi anumite beneficii celor consecvenţi şi fideli, în timp ce îi articulaţi rapid pe cei care nu stau cuminţi în bănci. 

Mă entuziasmează faptul că pot face practică în multe locuri, având în vedere că oferiţi acces rapid în orice colţişor uitat de lume şi de mine pentru că la orele de geografie alergam după fuste prin mall. Şi bluze...pardon, buze siliconate care reprezentau teritoriu neexplorat, adică făceam practică de teren.

Acestea sunt motivaţiile care m-au făcut să îmi doresc să urmez cursurile la FB. Cu stimă şi respect!

Semnat, 
Ics Icsulescu 

Adina V.
24.09.2017








24.09

sâmbătă, 5 august 2017

Cei trei pași spre Poezie

 


   Acum 3-4 ani am început să scriu în joacă poezele. Așa mi se pare corect să le numesc. Mă jucam versificând gânduri simple, spontane. Dacă recitesc acele încercări, aș râde acum. M-am gândit să le șterg, dar, dintr-un sentiment al proprietății aupra clipelor închise în acele rânduri, nu fac asta. Sunt ca niște fotografii sepia ale altor timpuri. Dar ce fericită eram! Nu știam nimic despre poezie, doar sufletul meu se bucura scriind. :)
   Nu mare mi-a fost mirarea când mi s-a propus să apar într-o antologie. Așa de rușine mi-a fost că nici nu am răspuns invitației crezând că e o glumă. Apoi, am primit invitația de a fi membru pe un site de poezie :). Ce momente frumoase am avut acolo. Discuții interesante despre poeți, eram în sfârșit în casa Poeziei :) Mă bucuram ca un copil de tot ce descopeream, de oamenii cu suflet frumos și curat care postau acolo.Îmi erau dragi, așa de dragi!
    Treptat, au apărut și alți membri, cu statut real de poeți. Și am început să observ diferența între ce scriam eu și ei. Am început să caut, mi-am dorit să cunosc mai multe despre tehnică, vers, exprimarea mesajului, prozodie.Vai, erau atâtea necunoscute de descoperit.
   Astfel, am definit trei stadii ale evoluției, trei pași ce trebuie neapărat urmați, și anume:

1) Observatorul- acesta citește, analizează, absoarbe, învață, alege. Creațiile celorlați, prin comparație, arată stadiul unde te afli. Asta dacă nu ești orgolios și apreciezi corect. În plus, lectura poeziilor clasice este absolut necesară pentru că din nimic, nimic nu apare. Este perioada în care poeziile lui Eminescu, de exemplu, ne încântă.

2) Căutătorul- acesta are deja la bază o cultură solidă din operele înaintașilor și acum începe să caute care sunt metodele folosite. Ce este aliterația, când folosim enumerația și cum, ce înseamnă rima compusă, sau feminină, masculină, care este structura unei rime, ce înseamnă ritmul trohaic, iambic etc. Cunoștințele legate de măsură, ritm, rimă nu sunt decât o picătură din oceanul cunoașterii. Și încă una de la suprafață. Căutătorul scormonește după reguli, află cum se scrie un rondel, o glossă, un sonet, află cum deosebește o doină de o baladă, ce înseamnă un pantum, cum se crează planul metaforic, ce înseamnă fragmentarismul, diferența între poezia clasică și cea modernă, limbajul diferit al acestora etc.

3) Creatorul-  abia acum, având tot necesarul de cunoștințe la îndemână,  se scrie poezie.

Pentru a deveni creatori, nu ignorați cele două stadii premergătoare. Succes, dragii mei!

Adina V.

5.08.2017


vineri, 4 august 2017

Autismul literar

                               

   Am avut o copilărie normală, fără să pot spune că a fost fericită. Doar normală. La 7 ani am invățat să citesc și de atunci cărțile au devenit prietenele mele. Mi-a plăcut școala pentru că învățam atâtea lucruri minunate. Astfel încât, într-o duminică dimineața , m-am îmbrăcat cu uniforma scolară și am trezit-o pe mama ca să mă ducă la școală. Dezamăgirea a fost mare când mi-a spus că e duminică. :))

   La 12 ani viața avea să-mi arate că poate să răstoarne tot universul meu dintr-o singură mișcare, într-o singură clipă. De atunci, în căutarea liniștii, a frumuseții pe care n-o mai găseam în realitatea de zi cu zi, m-am refugiat în cărți. Am trăit în cărți. M-am rupt în două, o parte își trăia cursul firesc, cotidianul amar, a doua visa cu ochii deschiși citind, citind...

   M-am identificat cu fiecare personaj din cărțile pe care le citeam. Astfel încât, la o vârstă fragedă eu deja cunoscusem trăiri pe care doar la maturitate le experimentezi. Asta mi-a dat puterea de a rezista, această evadare în imaginarul atât de concret pentru mine.

   Dar, conștientizam cât de nociv este să fii așa. Pentru că oricărei trăiri reale i se adăuga intensitatea trăirilor imaginare care deveniseră parte din mine. Care mă alcătuiau de fapt din existențele iluzorii cu care mă contopisem. Eu unde mai eram? Cine eram eu? La 12 ani deja iubisem cu pasiunea lui Jane Eyre, fusesem rebelă ca Dima Grigore, învățasem jocurile crude ale iubirii de la Mathilde de la Mole, la 12 ani cunoscusem deja decandența zeilor mitologici, la 14 ani mă intriga parvenitul Bel-Ami și o înțelegeam pe Madame Bovary, admirasem deja diabolica înteligență a Catherinei de Medicis, la 14 ani cuceream și eu Schloss Adler, făcusem incursiuni în viitor cu Jules Verne și Prus mă trimisese în Egiptul antic, cunoscusem nebunia lui Ramses și puterea bisericii în stat, iar apoi suferisem alături de El Hakim privind Nilul secat...Și lista poate continua...La ce mi-au ajutat toate acestea? La nimic. Din contră, mi-au dăunat. Am construit din clipe simple-povești grandioase. Am atribuit calități persoanelor din jurul meu din dorința de a înfrumuseța banalul. Am trăit intens nu viața mea, ci a altora și m-am pierdut pe mine.Și am greșit mereu pentru că nu am mai putut înțelege concretul decât prin prisma abstractului.

   Am momente când mă caut, am momente când mi-e teamă să mă descopăr, dar merg înainte cu bucuria că am trăit intens, chiar dacă nu viața mea.

Adina V.

04.08.2017


duminică, 30 iulie 2017

Cel mai ușor este să fii rău



   Cel mai ușor este să fii rău. Noi, oamenii, am dezvoltat această însușire până la pragul unde ea devine chiar virtute. Auzim zilnic lamentații de genul " în ce lume trăim, dom'le", dar noi nu mișcăm un deget pentru a schimba ceva. Din contră, se pare că oscilăm între tendința de a fi "noi" și aceea de a imita. Și într-o lume "rea" ce putem imita, oare? Falsitatea, răutatea, ingratitudinea, lipsa de pudoare etc. Vrem cu tot dinadinsul să ne cățărăm și noi în vârf, nu conteaza ce fel de vârf este, doar să fim sus, să fim adulați pentru că astfel avem senzația că suntem cineva.
   Dar ce dorim noi cu adevărat? Cum încercăm să schimbăm ceva? Nu de la asta am plecat? Dorința de a fi cineva ne-a acaparat însă și am uitat scopul inițial.
   Am devenit așa cum sunt toți acești  mici constructori ai unei societăți blamate. Care nu se schimbă deloc în bine. Care devine din ce în ce mai perfectă în decadența pe care la început o remarcam, dar care acum ne îmbracă trupul slab cu aura învingătorului.
   Să ne fie de bine! Nu merităm nimic mai mult.

   Adina V.

   30.07.2017

vineri, 23 iunie 2017

George Călinescu - Pagini de estetică



"În științe, obiectul e real și metodele nu sunt decât mijloace potrivite obiectului de a ajunge mai cu ușurință la adevărul formulat de legi. În Estetică obiectul însuși este incert și metoda ar avea rostul să ne ajute să-l descoperim. Sunt două posibilități: se poate găsi o metodă de a determina capodopera (care este totuna cu stabilirea mijlloacelor de a produce capodopera) sau nu se poate găsi deloc.
Dacă s-ar gasi norma capodoperei, atunci s-ar întâmpla ceva înspăimântător, vrednic de laboratoarele vechilor alchimiști. S-ar produce o dezvoltare de apocalips, fiindcă arta însăși ar dispărea. Când am ști cum se face o poezie genială, toți am deveni mari poeți și arta s-ar preface în industrie.
Dacă norma nu se poate descoperi suntem în neputința de a determina obiectul însuși al Esteticii, cu alte cuvinte rămânem cu știința ruinată înainte de a fi ridicat-o. Într-un chip sau altul, Estetica este o știință care nu există. Nu înseamnă că preocupările estetice, care au un raport direct cu Arta, sunt superficiale. Orice observare a fenomenelor artistice în producerea lor și în efectul lor asupra conștiințelor este instructivă. Se poate alcătui un copr foarte util, empiric util, de observații psihologice, sociologice, tehnice etc. asupra Artelor, dar Estetica în înțelesul de studiu obiectiv al capodoperei nu va exista niciodată. Toate străduințele esteticienilor sunt inutile speculațiuni în jurul gloalei noțiuni de artă și orice estetică nu cuprinde mai mult decât întrebarea dacă putem sau nu găsi criteriul frumosului, urmată de răspunsul negativ sau de prezumțiuni insuficiente. Nu poți clasifica, nici studia ceeace nu ai definit.Dealtfel, cercatările acestea sunt reînvieri ale unor puncte de veche retorică și dacă ele sunt îndreptățite în cadrul unei arte a conducerii și explicării frumosului, ele nu au ce căuta la estetician."

George Călinescu - Pagini de estetică