Radio Poema

joi, 14 decembrie 2017

Detașare



A venit iarna!
Ce surpriză, nu? Adică voi nu știați că la 20 de grade căt arată termometrul poate fi iarnă? Doar în calendar. Că ea poate să apară și vara. În suflet. Cât de folosită este imaginea asta pentru a descrie tristețea. Dar de ce să fim triști? Oare merită să ne pierdem timpul, și așa puțin, cu tristețea și melancoliile siropoase din care se scurge ca o rășină, vâscoasă, greoaie, lacrima?
Am să aștept primii fulgi și am să strig atunci: a venit vara! Și o să dansez printre ei, am să le simt parfumul și atingerile delicate pe față. pentru ca fulgii aceia vor fi flori, iar în vara mea plouă cu secunde colorate, apoi apare curcubeul, norii se ascund sub fusta amintirii și un soare năzdrăvan ciupește copacii de frunze, își afundă palmele în plete grâului, apoi cu degetele desenează pe ape cercuri de lumină. Nu am să văd copacii goi, nici cerul cenușiu, nici zloata care mă ține cu ghearele de încălțămintea udă ...Gata, mi-a venit rândul să plătesc factura la curent. Bye, bye!

Adina V. 

14.12.017

sâmbătă, 9 decembrie 2017

Apocalipsa virtuală


În viitor, copiii vor purta în loc de biberon, smartphone-ul la găt. Primele cuvinte vor fi înregistrate de aplicații special programate ca să devină active la primul gângurit. Pampers-ii vor fi de lungă folosință pentru că preocupați fiind de jocurile online nu vor mai consuma multe lichide. Iată o economie considerabilă pentru buzunarul părinților, dar și pentru planeta care are resurse din ce în ce mai reduse. Suzeta va fi înlocuită de microfonul la care pruncii vor purta conferințe online între ei dezvoltându-și astfel abilitățile de comunicare inter-umane.

Părinții vor urmări ce fac copiii, fapt posibil și acum, însă în plus vor exista metode de stopare ale activităților nepermise. Deși nu ar fi grea o deplasare dintr-o cameră în alta, părinții vor intra în calculatoarele copiilor și le vor adresa dojenile în orice limbă străină vor dori. Copiii vor răspunde în altă limbă, asta pentru a arăta că sunt neascultători. Dovada neascultării va putea fi downloadată.

Creșterea va fi lentă, dezvoltarea fizică influențață mult de lipsa activităților în aer liber. Admiterea la școală se va face online, cursurile, meditațiile, la fel, aplicații deja implementate în sistemul de învățământ actual. Se va face economie la bugetul familiei nemaifiind necesară achiziționarea de haine, din cauză că totul se va desfășura în spațiul locativ.

O modificare esențială se va face remarcată: mâinile vor avea doar două degete, celelalte trei se vor atrofia din cauza lipsei de activitate. Cele două degete vor fi lungi, subțiri, dar puternice, cu ele tastandu-se.

Lumea înconjurătoare va fi vizualizată datorită dronelor care vor lua locul porumbeilor călători. Ele vor transmite de la fața locului evoluția naturii, vor transporta obiecte care vor face subeictul unui schimb între două persoane, vor culege flori sălbatice și le vor dărui din partea unui îndrăgostit, iubitei etc.

Admiterile în instituții, vizitele la muzee, teatre, evenimente culturale, vor avea loc online. La fel transferurile bancare, plățile, cumpărăturile. După cum se știe, deja sunt existente aceste facilități.

Noile programe vor permite schimbarea vocii în funcție de opțiunea fiecăruia, la fel înfățișarea, și asta chiar în comunicarea directă online, prin alegerea unui avatar, în prealabil.

Va exista o parte pozitivă în tot acest viitor care pare sumbru. Nu vor mai fi războaie, distrugeri, victime. Locul soldaților va fi luat de hakeri, distrugerile vor fi asupra sistemului informatic, victimele vor suferi cumplit pentru ca nu vor mai putea accesa browserul, nici boost-ul. O simplă formatare va fi imposibilă.

Alt fapt pozitiv: îmbolnăvirile vor fi ca și până acum datorate virușilor, însă celor de tip Troian, mult evoluați decât ce întâlnim acum, un fel de viermi intestinali ai sistemului operațional. Cu un antivurus, medicamentul viitorului, se va scăpa de orice...boală.

Se pune întrebarea: cine va asigura totuși nevoile existențiale? Roboții, special programați să îndeplinească munci fizice. Nu se va mai circula cu mașini, tractoare, avioane etc...deci stratul de ozon se va reface treptat. Roboții vor funcționa cu energie. Vor exista prize pentru încărcarea acumulatorilor în locul fostelor benzinării. Curentul electric va fi obținut din energia solară și cea eoliană, plus cea generață de valuri. Iată câte avantaje se preconizează în viitor.

Apocalipsa, care oricum nu înseamnă sfârșitul lumii, ci revelația pe care aceasta ar trebui s-o aibe, va veni fără dureri, fără o catastrofă vizibilă, odată cu o pană generală de curent. Atunci, totul se va termina. Oamenii, firavi, străvezii, vor ieși din case și mulți nu vor fi capabili să reziste. Totul va fi luat de la zero. Puținii supraviețuitori vor întemeia o altă lume care va ști ce înseamnă dependența de inter-net.

Alea jacta est! Viitorul a început deja.

Adina V.

10.12.017

Scurt atlas tipologic virtual



Virtualul ăsta, cine l-a inventat cred că nu bănuia cum o să schimbe oamenii. Oamenii aceia care nu mai suportă singurătatea, care împinși de tăcerea instaurată în casă în fiecare zi care trece atât de greu, caută o evadare, un loc unde să fie așa cum nu au îndrăznit să se comporte în realitate.

Amatorii de virtual se împart în mai multe categorii:

1) Pesimiștii: observă, nu se implică, surâd ironic vâzând cum alții își pierd timpul cu prostii. Colțul gurii, de regulă orientat spre pământ, cu greu se ridică într-o grimasă care, cu indulgență, poate fi numită zâmbet: Uite, domne, ce naivi!

2) Exuberantul: salută pe toată lumea, dăruiește flori, soare, cuvinte frumoase,(de regulă citate luate de pe la alții), poze cu pisicuțe, cățeluși etc. Acesta postează, zburdă de la un cont la altul, și mulțumit de sine, își vede de treaba lui. Cea reală.

3) Don Juan-ul: este atent la conturile noi, mormăie în barbă...Mm, prospătură!...și caută înfrigurat mostrele de mesaje din anii în care a tot încercat să atragă atenția. Subit, poza de la profil se schimbă și apare un corp musculos, privirea e protejată de ochelarii de soare, doar, doar, nimeni nu va recunoaște personajul celebru din ea.

4)Timidul: acesta nu are activitate prodigioasă, îi observă pe ceilalți stând retras, îl ai la prieteni, dar nu știi, atât de neobservat trece. Dar el este acolo, te urmărește și remarcă tot ce faci.

5) Agresivul: acesta caută scandal. În viața de zi cu zi este marginalizat, așa că se manifestă aici. Are replici dure, se bagă în discuții nepoftit, se ia de orice cuvânt greșit. De regulă, pot fi recunoscuți ușor, au studiat la universități renumite, (am folosit corect pluralul), sunt directori, bancheri etc. În spațiul virtual, adică.

6)Obsedatul: aici e mai grav. Acesta face o adevărată fixație pe cineva, fie că e de natură sentimentală pozitivă sau negativă. Ori îl iubește, ori îl urăște. Consideră că victima îi aparține, o terorizează cu mesaje, îi urmărește orice mișcare, explodează în privat, bombardează cu acuze etc. De regulă, are mai multe conturi, de unde revine în caz că este blocat. În cotidian este blând, dar are o privire furișată. Timbrul e jos, (timbrul vocii), dar pot fi recunoscuți după tremurul nervos al mâinii. Pot fi demascați printr-o provocare fățișă, însă nu recomand.

7) Patriotul: acesta apare preponderent la sărbătorile naționale, face uz de manifeste virale, clipuri zgomotoase, în timp ce stă în casă și bea ceai. Sau altceva. Denigrează totul, de la situația politică, până la cea economică, te-ar strânge de gât dacă îndrăznești să nu fii de acord cu el, chiar vrea asta, ca să mai câștige puțină atenție. A se evita.

8) Altruistul: acesta oferă din sufletul lui momente frumoase, fie că sunt fotografii din călătorii, clipuri interesante, poezii, proză etc. De multe ori, este admirat, însă el știe că nu mulți citesc ce dăruiește, însă nu renunță, vorba aia, măcar unul dacă va da importanță, tot înseamnă că a meritat. De reținut!

9) Visătorul: caută persoane asemenea lui, crede în oameni, în povești, se bucură de fiecare clipă frumoasă, zâmbește. A se citi naiv.

10) Înțeleptul: nu există.

11) Aici, sigur, ești tu, cititorule.

Adina V.

9.12. 2017

duminică, 26 noiembrie 2017

opt opt patru patru



-fumezi? mă întreabă ea și nici nu știu cine este.

-bei? mă întreabă tot ea, privind la mine de jos unde stă ghemuită ca o pasăre rănită așa cum își ține mâinile în jurul picioarelor.

-cine ești? o întreb, mișcat de tristețea din ochii ei.

-opt opt patru patru, îmi șoptește, apoi își sprijină obrazul pe genunchi.

-ai mâncat azi? mă întoarce din drum, iarăși, întrebarea ei,
dar ea nu mai este, doar o frunză pe asfalt îmi amintește că este toamnă.

plec murmurând: "opt opt patru patru", numele celei pe care nu am cunoscut-o, doar am auzit-o într-o seară de duminică.

și nu știu nici acum de ce am fost acolo, în acel moment.


Dacă ai ajuns până aici, donează 2 euro prin sms la 8844 pentru proiectul magichome, casa pentru părinții copiilor bolnavi de cancer.
Vei fuma mai puțin, o să bei mai puțin, o să mănânci mai puțin AZI.
Pentru a le dărui LOR un MÂINE.

Adina V.

26.11.2017

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

NU!



Spui Da și este totul bine. Devii docil de dragul de a fi înconjurat de armonie, de zâmbete, pentru a-ți primi porția de prietenie de care crezi tu că ai nevoie. Pentru că nu poți trăi singur, în bezna pe care ți-o creezi, ai nevoie să te înțeleagă cineva sau măcar să se prefacă. Și te scurgi lent de pe o zi pe alta mințindu-te că ți-e bine, că zămbetul de ieri a fost natural, că mâine soarele răsare pentru toți la fel, dar are pentru tine drept bonus câteva raze în plus. Minciună acceptată, conștientizată, asumată.
Și într-o zi, te saturi. Nu mai vrei nimic, deschizi ochii și privești altfel, iată că nu e totul așa roz, din contră, culorile au dispărut, nici nu au fost vreodată, tu le-ai inventat ca să-ți fie bine. Nu știi dacă să plângi sau să te bucuri că nu mai rătăcești, constați că nu ai nevoie de nimeni pentru a-ți da o mână de ajutor când te împiedici pentru că bazându-te pe alții, de fapt, nu mai vedeai gropile. Nu mai suporți cuvinte fără substanță, mai bine puțin și bun decât o poliloghie searbădă. Începi să stabilești priorități. Și realizezi că de fapt nimeni nu mișcă un deget ca tu să poți avansa. E doar gândul tău de om lipsit de încredere în propria persoană.

Înveți să spui NU. La început cu reținere, șoptit, mai mult pentru tine, apoi mai tare, mai clar. NU! Și acest NU repetat, acest cuvânt al detașării prin care începi să respingi minciuna, devine scăparea ta.

Dedicată lui c.f.

Adina V.

25.11.2017


marți, 14 noiembrie 2017

Monolog imaginar


Ce vreme urâtă a fost azi! O umezeală de nesuportat, hainele erau jilave , mai cădea și o ploaie măruntă, așa ca un abur mai degrabă, exact ce trebuia ca sa simți că înoți prin apă. Da, cădea, că doar de sus venea, nu? Mi-am zdrelit tocul la un pantof călcând strâmb pe plăcile astea pe care le pun pe trotuare, dar să zic merci, că uite-așa îmi cumpăr alții.
Colegul de la serviciu, când m-a văzut plouată, probabil de milă mi-a propus să ieșim la o cafea după program. Auzi, exprimare! Să ieșim! Dar ce, eu sunt închisă undeva? Că nu mă poate ține nimeni și nimic undeva. E drăguț, nu zic nu, înalt, brunet...Dar parcă eu nu știu ce înseamnă asta? Ne ducem la o cafea, apoi repetă învitația, a doua cafea, dup-aia la cină, lumânărele, flori pe masă, un scripcar plasat discret într-un colț, nu ca ăia care ți se bagă în suflet manevrând arcușul pe la nasul tău, doar, doar, le dai niște bani ca să scapi de ei...Mdaa, priviri languroase, șampanie... cu speranța că poate mă ia valul, apoi mersul în noapte pe străzi pustii, o strângere de mână, și de pantofi, (dar rezist stoic), tăcere...Ajunși în fața casei, așteptare, suspans, poate îl invit înăuntru la un alt pahar de vin, bețivul, de parcă eu am prăvălie de vin. Asta a văzut-o prin filme,la americani, la ei e un adevărat ritual, totul e previzibil. Să nu uit sărutul așteptat, împrumutat tot din decorul american. A, iar eu trebuie să zâmbesc inocent, a Mona Lisa. Chiar, cum o fi ascuns mesajele alea da Vinci în ochii Monei? Ce nume: Mona! După ce se infiltrează subtil în viața mea, ipochimenul băutor de cafele insinuante, începe să devină ceea ce este, un cârcotaș leneș, ba nu e călcată corespunzător cămașa, ba nu-i plac sarmalele și vrea clătite la miezul noptii, uită ziua mea de naștere, sărbătorile acelea de valentinul tot american, și cască indolent tocmai când eu vorbesc despre ceva important. Dar trebuie să-l suport că o să am un copil care o să-i semene, deși eu sper să nu...Și uite-așa, trebuie să ne grăbim să oficializăm prostia mea, prilej de a-mi critica familia, că ai mei au plătit mai puțin la biserică, unde-s cadourile de la rudele mele, fără să pomenească de ai lui care au venit cu autostopul din provincie și au uitat banii acasă. După ce nasc, mă duc la serviciu și stă el acasă, așa e modern, nu vezi câți bărbați sunt în parc cu copiii? Cred că e un trend, se strâng cățiva și merg la o terasă unde se pun la curent cu articolele noi...nu din ziare, ci vestimentare, purtate nonșalant de tinerele acelea care pășesc de parcă ar călca pe un podium, nu pe același caldarâm unde mi-am nenorocit azi frumusețe de pantofi de acum 3 ani. Lasă, că se demodaseră, îmi iau alții. Așa, deci în timp ce copilul doarme îm căruciorul cumpărat de mine, el, domnul tată se victimizează că nu doarme noaptea, cred că din cauza fb-ului de pe telefon, că de-aia stă cu spatele la mine în pat și butonează nervos. Apoi, aflu că a călcat greșit, dar nu pe trotuar, ci pe alături. Nu, domne, nu pe carosabil sau cum s-o numi, ci și-a pierdut mințile, zice el, după una. Care minți?? Nu am sesizat c-ar fi dotat cu așa ceva. Deci , se impune să divorțăm, ca să fie liber, deși eu nu am în casă nici lanțuri, nici frânghii.Să nu uit să cumpăr mâine o curea, să fie. Mergem la notar, noroc că e mai ușor acum și mai rapid, plătesc cât trebuie să scap de belea, și iată-mă free și cu copil. Nu prea e corect spus free, dar îmi place cum sună.
Și toate astea de la o cafea!
Ce bine că i-am refuzat invitația, i-am dejucat planurile din următorul cincinal.
Adina V.

duminică, 12 noiembrie 2017

Pe vârf de munte



M-am încarnat într-o căpriță de munte ca să fiu la înălțime. De ce? Pentru că așa am poftă, vreau să mă apropii de cer, de liniște, de pacea aceea interioară pe care o cunoști când ai sufletul împăcat și ești numai cu tine însuți. Un moment de respiro pe care mi-l permit câteodată doar pentru a mă umple de energie. E greu să ajungi acolo sus? Nuu...e mai greu să fii jos, printre zgomote care îți sfâșie auzul, printre priviri care alunecă peste tine, printre voci care vor să se audă pe ele, nu transmit nimic, dar vorbesc, vorbesc...E așa de greu să îndeplinești ritualul cotidian, încât a urca niște stânci devine o joacă.
Ce liniște! Am uitat de facturi, de corvoada obligațiilor mărunte de acasă, de la serviciu...Dă-l naibii de android, nu face decât să îmi distragă atenția de la munții acoperiți de norii aceia pufoși, de la aerul acesta atât de curat, de la seninătatea pe care o simt că se instalează în sufletul meu. Ah, și vreau să găsesc o floare de colț, acea floare rară pe care am primit-o de la un cioban, cândva, pe un vărf de munte. S-a rugat de mine s-o cumpăr, să-i dau bani să își ia ceva de băut. Mi s-a părut că floarea aceea gingasă plânge, nu atât din cauză că fusese ruptă din mediul ei, ci pentru că devenise obiectul unei tranzacții. O bere în schimbul ei...I-am dat bani și am refuzat să iau floarea, i-am zis că nu cumpăr ceva atât de rar pentru care nu se poate stabili un preț.. A venit după mine, poate dintr-un sentiment de corectitudine, insistând s-o iau...și m-am gândit că poate îi va fi mai bine la mine, decât la cineva care ar arunca-o după câteva zile. O am și acum...
Ce senin este aici! Te simți stăpânul lumii, dar e o iluzie. Ești doar stăpânul tău, numai că, jos, uităm asta. Ne lăsăm înfrânți de probleme, de gânduri...cărora, realizez acum, noi le dăm o însemnătate prea mare. Dacă ceva nu pot schimba, de ce mi-aș pierde timpul și energia încercând imposibilul?
Ce frumos e aici! Un colț de stâncă, cerul și eu. Și sinele meu.
Vin aici pentru că am poftă să mă rup de tot. Nu..Pentru că pot.

Adina V.